Cronica unei reuniuni
Anul 2020 a fost, fără îndoială, un an bizar în care lumea s-a răsturnat, parcă ireal. Schimbările care se produc cu o viteză uluitoare au fost intens accelerate de pandemie, virusul provocând o incertitudine dură. Peste tot în lume cultura este în corzi, închisă în casă. Conștienți că dacă rămânem captivi inactivității ne autocondamnăm, căutăm să ne adaptăm, să ieșim din inerțiile tipice comodității noastre, să fim solidari și dispuși încercărilor. O provocare fericită pe care am
adoptat-o este participarea de câteva luni încoace la cenacluri literare online, grație incontestabilelor avantaje oferite de platforma Zoom.’
Sâmbătă, 5 decembrie 2020, s-a desfășurat ultima reuniune din acest an a’ Cenaclului „Mircea Eliade”’de la Denver, Colorado. „Performanță” este cuvântul care caracterizează cu adevărat funcționarea grupului închegat în urmă cu aproape 10 ani. Consecvenți ideii de a reuni participanți legați prin afinități estetice comune, concordante cu spiritul cenaclului, inimoșii săi organizatori depun toate diligențele pentru a rămâne o grupare mereu vie, o stare de spirit.
Recenta reuniune a demonstrat cu prisosință forța acestui cenaclu, capabil să te elibereze din chingile inerției și să te întărească în fața vulnerabilității și fragilității.
Privitor la tema reuniunii, formulată incitant, dar și edificator, în titlul afișului, aceasta’a fost „Rugul Aprins”, subiect de temelie pentru mai mulți ani ai întâlnirilor de la Mănăstirea Antim, dar și denumirea mișcării isihaste la care s-au raliat personalități de seamă ale vieții duhovnicești și culturale din România. Astăzi, când nu a mai rămas decât amintirea faptelor ce s-au petrecut acolo și extrem de puțini dintre cei care luau parte la ele, fenomenul „Rugul Aprins”, suscită încă interes, continuând să facă obiectul unor aprofundate studii, conferințe și cercetări istorice și teologice.